Ciresii

E abia ianuarie iar eu deja visez ciresii...

Minunatii mei ciresi. In fiecare primavara infloresc. Nu se tem. Nici de vant, nici de ploaie. In fiecare primavara frunzulite mici, tari, carnoase ocrotesc miezul ce naste petalele. Apoi , paradoxal, petalele cele fine si catifelate isi unesc puterile si desfac matca ce le-a ocrotit dar acum a devenit dura si neincapatoare.
Si asa plesnesc mugurii. Si e un timp cand sunetul lor se aude. Oriunde ai fi.
Explozia ma striga, ma cheama , si stau si ii privesc cu cata bucurie infloresc. Floarea de cires iubeste viata . Iar pasiunea cu care isi petrece scurta existenta ma fascineaza.
Poate tocmai asta o motiveaza. Cum ar fi sa nu mai infloreasca o primavara ciresii, pentru ca sunt prea obositi, sau stresati...sau jenati , sau orgoliosi ...
Niciodata.
Ei de fiecare data vor pocni la fel de patimas, se vor desface incalziti de soare, imi vor mangaia mie obrazul si simtirea si apoi se vor scutura in vant....lasandu-mi cirese dulci la urechi...