...priveam inmarmurita apusul. Intotdeauna mi-a placut apusul si nu rasaritul. Nu stiu de ce. Cred ca mi-e prea somn dimineata ca sa-l pot intelege. Rasaritul.
....de fiecare data ceva se intampla inlauntrul meu atunci cand se iveste "frumosul". Vioara incepe sa cante. Si ma opresc...asa pe marginea drumului, in mijlocul pajistii, in varful unui brad, pe o fruza de nufar...ma opresc , imi strang aripile , privesc si las muzica sa cante... cum vrea ea. Si ma uita Dumnezeu acolo. Admirand. Un lac, un mac, un armasar, un licurici...Cateodata adorm asa ...ma cuibaresc in vre-o lalea, un cuib de randunele sau o floare de castan...florile de castan sunt minunate , dintr-un ciorchine iti faci un pat regesc si nici nu te trezesti dimineata mahmur de la parfumul prea puternic...cum am patit cu zambilele.. Maine o sa fie o zi grea. Desaguta cu praf fermecat e plina. Mai bine ma culc acum. Nufarul pe care stau e mare si in maxim juma de ora se inchide. Asa e perfect pentru ca s-a pornit un pic de vant si s-ar putea sa-mi fie rece la noapte... Imi strang genunchii la piept, imi lipesc aripioarele de spinare, musc cu pofta dintr-o bucatica de fagure si privesc mai departe....
...noapte buna."
