miercuri, 31 august 2011

Jurnal de calatorie - Piatra Craiului (II)

Prima noapte în cort a fost ok. Bluză, hanorac și sac de dormit. Dimineața răcoare până trece soarele de creste și ajunge în poiană, dar dupa ce a ajuns te încălzești și incepi să simți că încă e vară. foto copyright: andruk’11

O omletă, un ceai cald pe terasa de lemn și la drum. Lăsăm cortul și un rucsac la cabanieri și pornim spre creastă. Alegem ca traseu un circuit: Cabana Curmătura- Șaua Padinii Închise pe bandă albastra , apoi pe creastă spre Vârful Ascuțit pe punct roșu și de acolo înapoi la cabană prin Padinile Frumoase pe triunghi albastru.

Prima parte prin pădure mi s-a parut abruptă dar până să dăm de părțile stâncoase unde practic te folosești de toate cele patru membre și te cațeri într-un semi-alpinism. Frumos traseu , greu și mai greu cu fotografiatul, pentru că trebuie să găsești un loc sigur, eventual să stai jos, să nu amețești la vederea panoramei.

foto copyright: andruk’11




Minunat a fost și când am ajuns sus în Șaua Padinii Închise , când simți că totuși totul are o finalitate și încă una chiar superbă.

foto copyright: andruk’11

Așa că aici am luat o mică pauză de hidratare și energizare cu niște glucide și fibre, în traducere liberî fructe confiate, cereale și batoane energizante, după care am continuat traseul de creastă pe punct roșu , ajungând în două zeci de minute la Vârful Padina Popii și apoi într- o ora la Vărful Ascuțit. Creasta e așa cum se vede de jos, ascuțită, îngustă, stâncoasă și plină de vânturi. Vânturi ciudate care vin de jos, din hău și se ridică către cer …dezechilibrându-te. Privești doar în față , doar la cărare și la următorul pas. Peisajele se admiră din locurile mai sigure unde poți să șezi fără să amețești sau fără să te dezechilibreze vântul.

foto copyright: andruk’11




Urmează un popas de masă la Refugiul Vârful Ascuțit, unde ne întalnim cu alte grupuri de drumeți, cedăm jumate de litru de apă, noi având și în plus și după patruzeci și cinci de minute o luăm la pas în jos spre cabană prin Padinile Frumoase. Și nu degeaba le-a zis așa cine le-a zis. Erau tare frumoase pajiștile… cu iarbă verde, soare , greieri , lăcuste și miros de proaspăt. Grohotiș, cabluri ajutatoare, păduri și …nici o capră neagră. Ghinion. Pot zice ghinionul începătorului. Asta e, nu a vrut să mi se arate picior de rupicapra rupicapra. Poate data viitoare.

foto copyright: andruk’11




După șase ore jumate de traseu ajungem la cabană. Picioarele tremură, mâinile fac ce cred ele , stomacul cere ciorbă. De data asta de pui cu smântână și ardei iute. Normal nu rezist ispitei și-mi iau și o porție din plăcinta delicioasă de urdă cu mărar.

foto copyright: andruk’11

Încheiem seara cu o cană de vin dulce și fierbinte încalzindu-ne la un foc măndru și luminos.

foto copyright: andruk’11

Noapte bună.

marți, 30 august 2011

Jurnal de calatorie - Piatra Craiului (I)


Vineri dimineata

M-am trezit la cinci cu inima stransa.La sase trebuia sa chem taxiul.
Ultimile pregatiri : tusul si oglinda, o lamaie si inca un maieu care sa-l am deasupra in rucsac - de schimb rapid. Bun, chem taxi si o voce draguta ma anunta ca vine in 4 minute. Perfect. Ma incalt cu bocancii noi, prind sapca de rucsac, vad crispy-urile pe masa, le arunc intr-o punga si o leg de rucsac. Gata. A venit momentul . Ridic rucsacul cu greu si-l pun in spate. Doisprezece kg. Greu, dar la emotiile mele nu se simte. Jambiere. Hm, oare sa am nevoie de ele? Nu ma mai intorc, doar se stie ca poarta ghinion sa te intorci din drum.


Vineri la pranz.


La ora unu am ajuns la Fantana lui Botorog. Ne dam jos din masina si incepem finisare bagajului. Fireste am uitat lamaia. Si folia de aluminiu. Si da, jambierele erau bune. Bocancii fiind noi ma cam rod la glezne. Dar nu-i bai. Taiem o pereche de sosete mai vechi si facem niste jambiere scurte numai bune pentru glezne. Mai adaugam trei litri de apa, ridicam rucsacul in spate si pornim la drum.



Spre Cabana Curmatura ( 1470m) prin Poiana Zanoaga, urcus prin padure.
Dupa primele 10 minute nu pot spune exact unde mi-era inima : era peste tot, in picior, in urechi, in piept. Fiecare por transpira, fiecare muschi se trezea la realitate.
Dupa prima ora, apare si prima basica, care este imediat tratata si bandajata. Facem pauza in Poiana Zanoaga si continua prin padure urcusul. Traseul pe harta este dat de 2 ore jumate , noi facem 3 ore jumate cu tot cu pauze si cu greutate.




Cum a fost cand am ajuns sus? Minunat. Ne astepta o ciorba de fasole cu ciolan si o minunata placinta de urda dulce cu marar. Asta pe langa un urias saint bernard ca ne-a intampinat bucuroasa cu un latrat gros.








Ne tragem sufletul , mancam , ne bucuram de privelistea minunata si campam. Cabana este situata intr-o poaiana in mijlocul crestelor si cum dispare soarele se lasa frigul. Asa ca se impunea o cana de vin fiert dulce si fierbinte sorbita pe'ndelete inainte de culcare .
Noapte buna...

miercuri, 3 august 2011

..ce-am patit?



Emotional Piano Beat


...ce-am patit?

cand privirea-am ridicat

am remarcat un fag.

Cred ca era un copac firesc

..dar eu il vedeam cumva ...ca pe inima mea.

Ca defapt o cautam pe ea.

...si am mers, desculta

sa simt sub talpi cimentul incins,

sa simt piatra, iarba, firul de nisip...

sa simt...

un zambet, o lacrima, un dor

te tine, de mine cumva...de inima mea

ca defapt o cautam pe ea.

M-am intins pe pamantul gol

si cand privirea-am ridicat

am remarcat un nor.

Parea asa ...minunat, sprijinind lumea,

cerul, sa nu se prabuseasca in povestea mea.

Minunea exista chiar langa noi

tre sa ridici privirea, dincolo de ochii goi,

dincolo de cunoscut

catre Sine, catre Inceput

catre propria Inima...

...care bate...bate neintrerupt.



luni, 1 august 2011

Fără cuvinte


...câteodată lacrimile mi se transformă în cuvinte. Și așa pot curge libere când vor... Câteodată nu, câteodată ele se lipesc ciorchine de cuvinte îngreunându-le. Iar eu rămân mută...și atunci mută mă așez într-un șezlong și privesc cerul. Cerul atât de albastru, cu bucăti albe de nori, atent modelate, ce stau suspendate nefiresc, sfidând gravitația. Și totuși firesc. Frânturi de poveste ce sunt realitate. Și așa, cuminte, mă așez cu genunchii la piept, într-un colț al inimii mele și aștept ca lacrimile să se usuce si să elibereze cuvintele.

Pofta










S-a trezit de dimineață

gurmanda din mine

cu-o poftă nebună… să guste din tine…

Cu poftă să te mușc, din spatele urechii, de gât

ușor, tandru, complice

să te aud torcând

Cu poftă să-ți simt limba căutand-o pe-a mea

strigând-o, strivind-o, învaluind-o în gura ta

Cu poftă să-ți sorb

mirosul tău… năvălindu-mi în nări

dulce , parfumat, sărat uneori

Cu poftă cu fiecare geană să mă joc

prelingându-mă pe pielea caldă în fiecare loc…

Cu poftă să te simt abandonându-te fără echivoc

Tremurând, suspinând, strigând gurmandul din tine…

cum vrea cu-o poftă nebună

să guste din mine…

marți, 26 iulie 2011

Livada de cireși - 2


Livada de ciresi - 1

în drumul lui grăbit spre piață s-a oprit totuși in fața unei vitrine. O rochiță diafană bleu ca cerul statea atârnată pe un manechin. Se gândea cât de bine i s-ar fi potrivit ochilor ei cărpui. Atât de căprui. Magazinul era închis așa că oftă si plecă grăbit mai departe.

O să-și ia câteva roșii si o bucată de branză. Nu avea poftă de mâncare când îi era dor.

Trebuia să se apuce serios de lucru. Inspirația vine lucrând. Oare așa să fie? Trebuia sa găsească ceva cu care să să se încurajeze. O idee, un gând, o îmbrățișare…Îmbrățișare…

Ieri au stat și-au vorbit o grămadă. Despre mătușa și mâțele ei siameze, despre galbenul senegal pe care
l-a comandat și nu mai vine…despre portretul pe care nu vrea să i-l arate încă, despre aerul condiționat si ploaia din week-end…Au vorbit. Vorbea și se întreba în același timp de ce oare întreaga lui ființă ar fi cuprins-o in brațe. De ce oare fiecare celulă creștea, se mărea uimitor intr-o încercare disperată de a o inspira adânc…ascunzând-o în sân? Dar de ce nu a făcut-o ? Ce l-a oprit? Ce era defapt acel zid invizibil dintre ei?

Respectarea intimității celuilalt? Intimității sufletești …Asta să fie oare? Nu pot să dau buzna în sufletul tău, chiar dacă ușa e deschisă… poate ai uitat să o inchizi… Și mi-e teama să nu te superi . Dar aș putea să bat…Teamă… Teama e sursa tuturor limitărilor noastre. Să fie frica de a fi respins? Sau frica de a nu se deschide pe Sine prea tare…?

Pierdut în gândurile lui tânărul nu observă că picioarele nu l-au dus acasă și că urca grăbit cu o plasă în mână către livada de cireși de pe deal…

luni, 25 iulie 2011

Privirea


Femeia trecută de patruzeci de ani mergea agale pe marginea drumului, pierdută în gândurile ei. Era îmbrăcată, din nou, în negru, cu o fustă largă și o cămașă de mătase fină încheiată prost la nasturii de sus, văzându-i-se pliul unui sân care salta discret în timp ce mergea. Cu toate ca anii trecuseră peste trupul ei, era o femeie frumoasă. Cu trăsături aristocrate, cu frunte lată, privire vie si buze subțiri. Avea o frumusețe puțin obraznică dar și dulceagă în același timp.

O combinație ciudată. Părul îi era negru, lung până la talie, iar tenul măsliniu. Ochii ageri priveau undeva în zare plimbându-se pe valurile de la orizont. Incălțată cu niște sandale fine de șireturi, se împiedică și călcă un pic pe fustă trezindu-se din visare. Mai avea puțin. Drumul prăfuit cotea luând-o în jos spre plajă. Așa că se grăbi îndreptându-se către niște stânci ce ieseau din apă cam la zece metri de țarm. Își ridică fusta cu mâinile merse prin valuri și se urcă pe o piatră. De-acolo apusul și gândurile parcă se vedeau mai bine.

Simțea încă urma buzelor lui tinere pe sânul drept. Stătea acolo stigmatizată parcă, de cateva zile. De când s-au văzut ultima oară. Ca și privirea lui, candidă, de copil neajutorat… privirea aia blocată, timidă, mută și cerșetoare care ca lama unei săbii perfect ascuțite trecea alunecând ușor, fără să simtă nimic, prin osul sternului direct în suflet, acolo unde-i moale…si ramănea acolo zile întregi. Se cuibărea în căldura inimii ei și implora parșiv să nu fie dată afară. Azi se hotărâse să o trimită pe mare. Urma buzelor urma să o mai păstreze încă o zi, dar privirea trebuia sa plece acum, odată cu apusul. Știa că “trebuie” e doar o amăgire, dar și privirea era, așa că se potriveau. Oftă adânc, zâmbi, se ridică si o luă agale printre valuri către mal.

Cu o fustă udă si grea o femeie frumoasă, trecută de patruzeci de ani urca incet dealul…