Curtenitoare placere

Trandafiri si dantele
zaceau sub ochii mei inchisi,
miroseau imbatator...
Imi gadilau narile si toate simturile drogate de dor
priveau catre ei cu mainile-ntinse
inspirand adanc ...petalele neatinse.
Inspiram prin toata pielea trupului gol
culoarea lor...
Nu e cinstit ca o floare roz, o dantela si... un simplu miros
reusesc sa faca ceea ce eu nu pot
si pot
ca eu le-am facut
trandafiri si dantele
sub pleoapele inchise de o curtenitoare placere...

Privind

Privesc la tine cu un zambet larg
tu nu ma vezi
esti absorbit ca sa te vezi...
dar nu te vezi
esti disperat, pierdut, uitat,
printr-un picior- te cauti disperat cu dor,
cu dor absurd de tine si de ochii tai,
de zambetul uitat printr-un cotlon de gand ...
si il gasesti- istovit si tremurand
pe-un colt de gura, intr-un rid adanc,
amintind de tine...
te uiti strain si nu te vezi...
si iarasi ostenesti
cautand...
pe tine si pe mine-n gand.

Privirea ta

Cand te-am privit
am ametit.
Am uitat sa privesc soarecii de carti - culti, inteligenti si destepti.
Inainte foarte des ma... culturalizam asa... privind la ei, ocolind capcane, tanjind mereu de foame...
Traiam simplu, recunosc, orice firmitura cazuta de la masa lor era un deliciu... pretios...
Dar stii, totusi dormeam, covrig, asa cum se face ca sa nu-ti inghete coada de frig...
Nu stiu ce m-a apucat, sincer nu stiu,
Nu, nu inteleg...de ce...tocmai eu...
Chiar nu stiu, nu pot sa-ti explic...
Odata, intelegi...
Era acolo sus, m-a fascinat, m-a vrajit...
si de atunci nu am mai dormit...covrig
Am vrut perna, biscuite la cafea, tigari cu mentol...si...
...dimineata privirea ta...
Nu stiu cum sa-ti zic...
Nu stiu cum am apucat odata...intr-o zi nefasta...piaza rea, cumplita zi din viata mea...
Am indraznit sa o deschid, sa suflu praful de pe ea...
...pe mine si pe firmiturile de paine... care , sincer, acum nu mai aveau nici o valoare...
erau doar niste aberatii mici si murdare...asa ca...am citit.
Da. Asta am facut , in acea zi, nefasta ...piaza rea, orbire in privirea mea...
Nu-mi mai vedeam nici coada, nici gaura din zid in care eu traiam...
Vedeam ...prezentul si ...pentru o clipa de trecut uitam.
Sunt om ...om, da.
Fara tagada , asta este clar ceea ce-mi spune privirea ta.

Perspective

...cine se gandea ca trebuie sa ajungem sa "jucam" ca sa traim?... Eu nu stiam cine este "actorul". Acum descopar si sunt fascinata. Si surprinsa. Si iar fascinata. Actoria e ca fotografia. Incearca tu sa surprinzi 1 km de sosea in panta pe bucata plata de hartie. 10x15. Omul e o minune. Ochii sai sunt o minune. Ochiul impreuna cu creierul proceseaza informatia si iti ofera o imagine tridimensionala plina de emotie. De fapt mai mult : o panorama. Aparatul are un singur ochi ...omoara adancimea si emotia. Scoate o hartie in cel mai bun caz. Tu esti cel care descoperi cum sa transformi imaginea moarta in emotie, cum sa arati ceea ce vad ochii fetei din portret... ochi indreptati spre tine. Si nu-i usor...

Asa-i si pe scena...
In 100m patrati tu esti cel care arati o lume. Cel care intr-o ora arati o viata. Sau mai multe. Si nu-i usor...

Ma sui pe scena -care nici macar nu-i scena - improvizata dintr-o treapta. Si inima-mi bate nebuneste. Incep obrajii sa-mi arda, palmele sa-mi transpire. Si uit. Uit si cum ma cheama.
De ce? Nu trebuie nimic nou sa fac ...doar sa repet ceea ce fac in fiecare zi.
Adica sa traiesc. Deci ... am emotii sa traiesc aici sus pe treapta. Si-n fiecare zi de ce n-am? De ce acum e brusc atat de important un singur cuvant? Ieri nu era? Acum cinci minute nu era? Probabil ca nu. Acum sunt aici sus , doar eu si cuvantul. Niciodata nu ne-am mai intalnit asa. Tete a tete. Numai noi doi. Fara alte griji sabotoare si ganduri saltimbace .
Ne sabotam singuri. Ne sabotam prezentul pentru viitor sau pentru trecut.
Ne sabotam pe noi.
Pentru ce?
Asta-i alta poveste...