Livada de cireși - 2

Livada de ciresi - 1

…în drumul lui grăbit spre piață s-a oprit totuși in fața unei vitrine. O rochiță diafană bleu ca cerul statea atârnată pe un manechin. Se gândea cât de bine i s-ar fi potrivit ochilor ei cărpui. Atât de căprui. Magazinul era închis așa că oftă si plecă grăbit mai departe.

O să-și ia câteva roșii si o bucată de branză. Nu avea poftă de mâncare când îi era dor.

Trebuia să se apuce serios de lucru. Inspirația vine lucrând. Oare așa să fie? Trebuia sa găsească ceva cu care să să se încurajeze. O idee, un gând, o îmbrățișare…Îmbrățișare…

Ieri au stat și-au vorbit o grămadă. Despre mătușa și mâțele ei siameze, despre galbenul senegal pe care

l-a comandat și nu mai vine…despre portretul pe care nu vrea să i-l arate încă, despre aerul condiționat si ploaia din week-end…Au vorbit. Vorbea și se întreba în același timp de ce oare întreaga lui ființă ar fi cuprins-o in brațe. De ce oare fiecare celulă creștea, se mărea uimitor intr-o încercare disperată de a o inspira adânc…ascunzând-o în sân? Dar de ce nu a făcut-o ? Ce l-a oprit? Ce era defapt acel zid invizibil dintre ei?

Respectarea intimității celuilalt? Intimității sufletești …Asta să fie oare? Nu pot să dau buzna în sufletul tău, chiar dacă ușa e deschisă… poate ai uitat să o inchizi… Și mi-e teama să nu te superi . Dar aș putea să bat…Teamă… Teama e sursa tuturor limitărilor noastre. Să fie frica de a fi respins? Sau frica de a nu se deschide pe Sine prea tare…?

Pierdut în gândurile lui tânărul nu observă că picioarele nu l-au dus acasă și că urca grăbit cu o plasă în mână către livada de cireși de pe deal…