...privesc soarele pe geam si ma intreb cum l-as simiti pe pielea mea. Cred ca bine.
Cateodata ma surprind pe mine cum imbrac cate o piele de leu ascunzandu-mi fluierele picioarelor goale. Ca un copil mic si prost ma cufund in poveste cu patura'n cap maraind ca un leu curajos, ridicandu-ma in doua picioare si agitandu-mi labele imaginare. Si-apoi rad de mine. Singura acolo sub patura. Mai si plang cateodata. Ca doar nu ma vede nimeni. Si nimeni nu stie ca patura nu-i o piele de leu. Si ca cele doua codite prinse cu elastice colorate nu's o coama mare si fioroasa. Cine sa stie, nu-i asa? ...ca am fost vrajita sa fiu vesnic copil in adancul sufletului meu. Sa vorbesc cu fluturii si sa visez cu ochii deschisi...Sa ma privesc in oglinda lacului fermecat si sa incerc sa-mi descalcesc cositele incurcate... ca doar cosite sunt in povesti... de obicei aurii si nu ciufulite...dar pana la urma e povestea mea, nu?
....sa pot sa-mi leapad pielea numai la lumina zenitului ca sa ma scald in apa vrajita iar El sa-mi fure haina obligandu-ma sa-mi privesc goliciunea copilariei mele...si sa rad impreuna cu toti printii -broscoi ascunsi in nuferi si cu toate printesele-lebede....
... zambesc, privesc la soare si la mugurii inverziti , imi pun perna in cap, patura peste mine si plec mai departe pasind tantos cu labele mele uriase. Doar sunt regele animalelor, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu