.. .nu pot sa cred ca s-a terminat . Este imposibil. Am lucrat 3 luni ...obosita , neobosita, trista, vesela , creativa, taciturna ...nu conteaza...Am fost acolo. In fiecare luni si miercuri . Marina Istomina .
Am fost eu, Andreea , cautand adanc ...scormonind in sufletul meu dupa simtaminte... scotand la iveala de sub maldarele de parf un tipat, ce trebuia sa sfredeleasca peretele si sa ajunga in strada ...cum mi se zicea ...odata...
Cautand prin cotloanele inimii mele, rascolind din greu dupa un zambet...dupa o lacrima sau dupa o farama de iubire... rascolind dupa adevar.
Uneori doare, atunci cand te impiedici si cazi julindu-ti genunchi in propria-ti frustare ... doare...dar asa in sfarsit ai vazut-o, ai inteles-o, ai strans-o la piept si ai lasat-o sa zboare ...
...este extraordinar sa intri in podul inimii tale ...sa rupi toate lacatele, sa tragi perdele sa deschizi ferestrele si sa lasi aerul curat sa patrunda inauntru...si lumina . Ca sa vezi tot ce n-ai vazut pana atunci ...
Nu mi-am inchipuit ca teatrul e atat de greu. Si atat de frumos. Si atat de greu. Si atat de frumos... ...pentru ca trebuie sa fii Tu acolo pe scena . Si sa nu fii... Ea exista. Nu poate fi uitata intr-un sertar, intr-o tipla, printre alte scenarii. Pentru ca nu mai e o replica pe hartie . E vie. Sunt vie ... Acum.
I'm ADDICT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu