Mitzica...

...sunt singura din nou. Doar cu mine. Eu si cu mine. Toata casa e cufundata intr-un somn adanc. Lista de messenger e goala. E bine . Ma ridic si descopar ca e frig, nu mai pot merge desculta pe gresie si deci trebuie sa-mi iau sosete groase...afara viscoleste din nou... opresc sonorul la televizor ca sa aud chemarea viscolului care ma infioara. E atat de bine sa-l asculti din spatele ferestrelor. Bajbai pe intuneric prin sertar si dibui o pereche de sosete, nu sunt groase, dar merg , nu vreau sa aprind lumina...Cand ma intorc observ o umbra in urma mea, smerita, plecata , cu mers agale...e dragostea...iubirea neconditionata...catelul meu...ma urmareste pretutindeni, pe nesimtite...Mi-e tare drag de ea. Ma intorc in dormitor si ma intind pe jos intre pernele ei, in culcusul ei de catel. Ii prind capul in maini si o intreb:

- Ma iubesti, tu? spune, ma iubesti?...

Nu stiu de ce fac asta...mereu o fac, iar ea ma priveste cu privirea ei calda, vinovata parca de iubirea ce mi-o poarta...Nu o supara niciodata purtarea mea, indiferent cat de egoista, ciudata, dezinteresata, si mai ales dezorientata si din nou ciudata am fost in ziua aia...Nu are asteptari marete de la mine, tipare, nu cunoaste tactici si jocuri de manipulare, nu are temeri sa iubeasca simplu , de dragul de a iubi...

Nu-mi raspunde...In schimb, da incet dintr-un varf de codita. Doar atat ii tradeaza imensa bucurie ca i-am dat atentie...Apoi , putin incurcata ca stau in culcusul ei , incepe sa ma linga cu limba ei mare , calda si moale...pe frunte, ca intr-un linistitor sarut parintesc. De unde stia ca am nevoie de asta? Nu s-ar opri singura , asa ca trebuie sa ma ridic eu, nu m-am demachiat si inca am fond de ten...

Acum de la birou, ma uit la ea , cum doarme atat de impacata intre pernutele ei...Iar in mintea mea rasuna intrebarea:

- Ma iubesti, tu, mitzica? spune, ma iubesti?

...intreb pentru ca stiu ca DA...altfel n-as intreba...