Privirea ta

Cand te-am privit
am ametit.
Am uitat sa privesc soarecii de carti - culti, inteligenti si destepti.
Inainte foarte des ma... culturalizam asa... privind la ei, ocolind capcane, tanjind mereu de foame...
Traiam simplu, recunosc, orice firmitura cazuta de la masa lor era un deliciu... pretios...
Dar stii, totusi dormeam, covrig, asa cum se face ca sa nu-ti inghete coada de frig...
Nu stiu ce m-a apucat, sincer nu stiu,
Nu, nu inteleg...de ce...tocmai eu...
Chiar nu stiu, nu pot sa-ti explic...
Odata, intelegi...
Era acolo sus, m-a fascinat, m-a vrajit...
si de atunci nu am mai dormit...covrig
Am vrut perna, biscuite la cafea, tigari cu mentol...si...
...dimineata privirea ta...
Nu stiu cum sa-ti zic...
Nu stiu cum am apucat odata...intr-o zi nefasta...piaza rea, cumplita zi din viata mea...
Am indraznit sa o deschid, sa suflu praful de pe ea...
...pe mine si pe firmiturile de paine... care , sincer, acum nu mai aveau nici o valoare...
erau doar niste aberatii mici si murdare...asa ca...am citit.
Da. Asta am facut , in acea zi, nefasta ...piaza rea, orbire in privirea mea...
Nu-mi mai vedeam nici coada, nici gaura din zid in care eu traiam...
Vedeam ...prezentul si ...pentru o clipa de trecut uitam.
Sunt om ...om, da.
Fara tagada , asta este clar ceea ce-mi spune privirea ta.