The Last International Playboy...

.
.
.
.
.
.
.
.
.
Fain film. Criza existentiala. Introspectie. Autoanaliza. Cunoastere de sine. Toate intr-o drama cu umor.
O prietena din copilarie, o promisiune de viata in doi, bani, limuzine, o drogata cu suflet mare, o scriitoare care nu a scris nimic dar a iubit si femei ...multe femei. De fapt modele. Modelele nu sunt femei. O fetita de 11 ani – ingenua, atat de ingenua ca poate desface pasla din mintea oricui. Frumoasa metafora fetita asta.
Pe care o vreau si eu. Acasa. Sau mai bine sa stea cuminte pe un umar si sa-mi tricoteze gandurile cu grija sa nu se incurce.
Si un playboy . Sau dupa dex : un tanar elegant cu fizic placut dedicat placerilor... intretinut/e de femei. Placerile sau el. Multe femei . Sau modele. Dupa norocul fiecaruia.
Si dupa norocul fiecaruia vine si cunoasterea de sine . Defapt ar fi cumplit de inegal si absurd sa fie dupa noroc. Vine dupa deschiderea si acceptarea fiecaruia.
Asa cum dimineata daca nu-mi place de fata mea ...nu ma uit in oglinda. Ii arunc o privire frugala prin aburul condensat si arajez rapid cu mainile o frizura celui ce-mi imaginez ca e acolo...
Cateodata e si un click. O durere sau poate o bucurie mare. O promisiune de copil si o iubire conditionata imaginar de sex. Si sex conditionat - neimaginar -de lipsa iubirii. Si atunci cand lucururile se incurca intratat - condensul de pe oglinda dispare si brusc vezi in fata ta un necunoscut incercanat ce se holbeaza speriat la tine.
Si ce faci mai departe?
Te uiti la film si zambesti...