luni, 9 noiembrie 2009

Omuletul si Luna...


... urechile ascultau soapte culese din aer, ochii priveau dicolo de cunoscut iar mana imi desena ce vedea inima...

...stele...multe stele stralucitoare...si un mic omulet sarind zglobiu printre ele...sarea intr-un picior...sarea pasul strengarului...alerga...

...se mai oprea, se intindea ...culegea cate o stea , o ridica sufla pe ea si spulbera un nor de magie aurie care ii umplea fata, dupa care o saruta si o punea la locul ei...

...era fericit, la fel si stelele...el se umplea de magie ...ele de saruturi...

...si in joaca lui a dat de Luna...a ramas fascinat...ce frumoasa era, ce luminoasa, plutea intr-un nor de magie aurie...a atins-o...era atat de calda...s-a asezat si a realizat ce obosit era...s-a rezemat de ea...si-a lasat un genunchi sa cada lejer si sa se miste in ritmul melodiei fredonate de stele...pe celalat la prins cu o mana...

...si a oftat...era minunat...pumnul ii era plin de praf auriu...defapt si el era acum auriu ca si Luna...era magic...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu