sâmbătă, 17 octombrie 2009

...tristetea



...nu stiu de ce ma durea...dar instinctiv mi-am coborat capul , iar mainile mi-au cuprins genunchii...am strans cat am putut de tare ...imi auzeam puternic inima asa cum si pruncul in pantece o aude pe a mamei sale...

...si am inceput sa-i soptesc...soapte calde, sa-i aline tristetea, dar ea batea tare , prea tare sa ma auda...

...si am inceput sa o mangai cu suflul meu cald, dar ea batea tare, prea tare sa ma simta...

... si am inceput sa-i cant, un cantec de dor...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu