Femeia trecută de patruzeci de ani mergea agale pe marginea drumului, pierdută în gândurile ei. Era îmbrăcată, din nou, în negru, cu o fustă largă și o cămașă de mătase fină încheiată prost la nasturii de sus, văzându-i-se pliul unui sân care salta discret în timp ce mergea. Cu toate ca anii trecuseră peste trupul ei, era o femeie frumoasă. Cu trăsături aristocrate, cu frunte lată, privire vie si buze subțiri. Avea o frumusețe puțin obraznică dar și dulceagă în același timp.
O combinație ciudată. Părul îi era negru, lung până la talie, iar tenul măsliniu. Ochii ageri priveau undeva în zare plimbându-se pe valurile de la orizont. Incălțată cu niște sandale fine de șireturi, se împiedică și călcă un pic pe fustă trezindu-se din visare. Mai avea puțin. Drumul prăfuit cotea luând-o în jos spre plajă. Așa că se grăbi îndreptându-se către niște stânci ce ieseau din apă cam la zece metri de țarm. Își ridică fusta cu mâinile merse prin valuri și se urcă pe o piatră. De-acolo apusul și gândurile parcă se vedeau mai bine.
Simțea încă urma buzelor lui tinere pe sânul drept. Stătea acolo stigmatizată parcă, de cateva zile. De când s-au văzut ultima oară. Ca și privirea lui, candidă, de copil neajutorat… privirea aia blocată, timidă, mută și cerșetoare care ca lama unei săbii perfect ascuțite trecea alunecând ușor, fără să simtă nimic, prin osul sternului direct în suflet, acolo unde-i moale…si ramănea acolo zile întregi. Se cuibărea în căldura inimii ei și implora parșiv să nu fie dată afară. Azi se hotărâse să o trimită pe mare. Urma buzelor urma să o mai păstreze încă o zi, dar privirea trebuia sa plece acum, odată cu apusul. Știa că “trebuie” e doar o amăgire, dar și privirea era, așa că se potriveau. Oftă adânc, zâmbi, se ridică si o luă agale printre valuri către mal.
Cu o fustă udă si grea o femeie frumoasă, trecută de patruzeci de ani urca incet dealul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu