Castelul

Puccini: http://www.youtube.com/watch?v=RdTBml4oOZ8&feature=related

...este adevarat ca magia nu exista in viata de zi cu zi? Sau pur si simplu ne-a slabit noua vederea si nu o mai putem distinge printre foldere, credite, deadline-uri si gelozii? Nu te mai simti print? Nu mai pot fi o domnisoara la anaghie? ...daca in seara asta petuniile miroseau inebunitor, daca o ratusca se plimba grabita pe lac cu saisprezece boboci dupa ea, daca caraseii de o schioapa sareau din apa ca delfinii dupa gazulici, daca soarele de apus imi mangaia atat de tandru obrazul si umarul gol iar doi ratoi se bateau pe-o rata...nu poate fi poveste? culmea e ca asta e realitatea doar ca uitam sa traim prezentul, ne lasam furati de trecut sau de viitor...dar nu despre asta e povestea...

...povestea din seara asta este....

" ...cu un tanar print cu camasa alba de matase si pantaloni de catifea, aratos si puternic - cel putin asa se credea el - ce a plecat in lume sa-si caute locul. Si a calatorit el peste mari si tari, peste oceane si munti si-a intalnit multe si a vazut multe dar nimic nu-l odihnea...cand undeva in desert a intalnit un Castel. Un Castel minunat : avea multe turnuri delicate, spiralate cu vitralii curcubeu, tigla era un albastru cum nu mai vazuse si era imbracat in iedera. Ce-i drept statea aplecat putin intr-o parte - de la fundatia lasata- mai avea si un turn daramat, un geam spart si izvorul de langa era secat...dar era minunat...

Tanarul print l-a indragit. Si cum i-a zambit pe loc toata iedera a inflorit si tot castelul s-a imbracat in flori mici si rosii. Printul a descalecat s-a apropiat si a cautat o poarta. Si n-a gasit. Si-a cautat zile in sir si nu a gasit nimic. Castelul nu avea poarta sau o tinea ascunsa. Ce sa faca tanarul print ? S-a apucat sa-l infrumuseteze pe dinafara. Sa-i repare turnul, sa-i inlocuiasca geamul...dar cum inauntru nu putea patrunde temelia nu i-o putea repara. Asa ca ce lucra ziua , noaptea se surpa...Dar cat de frumos era ziua, atat cat era...

Degeaba proptea noapte de noapte cu spatele si bratele zidurile...dimineata totul era jos iar el plini de rani si cu camasa zdrentuita.

...si a fost o zi cand s-a asezat pe marginea drumului si a privit la castel... Era asa cum l-a gasit, nici mai frumos nici mai urat, minunat: cu turnuri delicate si spiralate, cu tigla albastra si vitraliile colorate, cu un turn daramat si un geam spart, fara izvor...si apoi s-a ridicat si a plecat mai departe..."

Oare de ce unii dintre noi alegem sa traim clipa prezenta intr-o poveste? Imbracam frumos totul cu asteptarile noastre punem si o bataie de inima, reparam tristetile cu un zambetmai adaugam cateva lacrimi nestiute, realizand totusi ca fara a lucra fiecare cu sine, fara a ti se deschide o poarta nu poti patrunde inauntru sufletului- la temelie si atunci totul este magia noastra , frumoasa dar doar in inima noastra...deci , totusi de ce?...

...cum spunea cineva odata intr-o replica celebra: "pentru ca atat cat dureaza te face sa te simti al naibii de bine!".